joi, 19 decembrie 2013

Targ de Craciun la Muzeul Taranulu Roman

In perioada 19-23 decembrie va astept la  “Targul CraciunTaranesc”  in curtea interioara a Muzeului National al Taranului Roman din Sos. Kiseleff nr.3, u
Veti putea degusta la Piata Taraneasca produse naturale si produse traditionale speciale pentru Craciun (sorici, toba, lebar, carnati, afumaturi din zona Buzaului, branzeturi de oaie, vaca sau capra din Arges, Cozonacul Bujor, Cozonacul Domnesc si Cozonacul Bunicii, prajituri traditionale din Maramures) dar si zacusti muntenesti si moldovenesti, dulceturi, miere si produse apicole, siropuri, covrigi, turta dulce, varza cu mamaliguta sau fasole la ceaun, placinte moldovenesti din Botosani – poale-n brau, placinte cu varza, placinte  intinse din Turnu,  jud. Arad – cu mac, cu nuca, cu mere, cu dulceata de visine.
Terasa traditionala damboviteana se pregateste cu: sarmale de dulce si de post, caltabos in vin, fasole la ceaun, gratare-incinse, mere coapte, vin fiert, lipii si mamaliga.
Mester(Esc)! pentru domniile voastre mesteri populari si artisti hand made care va vor incanta in aceste zile de sarbatoare cu diverse obiecte pentru Craciun: ornamente pentru pom, felicitari realizate manual, decoratiuni realizate din materiale ecologice sau reciclabile, ceramica, ii, icoane, obiecte din piele, mic mobilier pictat, bijuterii hand made, obiecte realizate din lana si crosetate, obiecte din lemn, cosmetice naturale de la Natural Bucovinean etc.
Daca va e dor de atmosfera satelor si targurilor de odinioara va invitam la o calatorie printre obiectele de antichitati ( cufere, mobilier, tablouri, bijuteri, carti, carti postale, patefoane, roti de car, fuioare si alte minunatii).
Va asteptam cu drag, intr-o lume aparte, in curtea interioara a Muzeului National al Taranului Roman, din 19 pana in 23 decembrie, la Craciunul Taranesc!
Intrarea libera!

vineri, 29 noiembrie 2013

Targ de Sfantul Andrei si Sfantul Nicolae

29 noiembrie - 1 decembrie
Muzeul Taranului Roman
Intrare libera




joi, 18 iulie 2013

Sfantul Ilie sarbatorit la MTR

Sfântul Ilie, reprezentant al focului şi-al soarelui din panteonul românesc, este identificat cu Helios din mitologia greacă şi cu Gebelesis din mitologia geto - dacă. Sub influenţa crestinismului, acesta a preluat numele si data de celebrare ale Sfântului Prooroc Ilie (20 iulie).
Sfântul Ilie apare în tradiţiile populare ca soldat, vânător, agricultor, crescător de animale. Ȋn tradiţia populară există numeroase obiceiuri legate de sărbătoarea Sfântului Ilie. Există o o legendă care aminteşte de supărarea Sfântului pe Dumnezeu pentru că nu dorea să-i spună când e ziua lui. Şi tot aşa, până când ziua a trecut…De supărare, Sfântul Ilie a început ploile. Se spune că, dacă plouă de Sfântul Ilie merele şi alunele vor fi viermănoase. De Sfântul Ilie femeile dau de pomană mere. Tot atunci ele nu gustă nici un măr, iar pentru apicultori este o zi importantă, încep să reteze stupii şi să recolteze mierea.
De vineri, 19 iulie, până duminică, 21 iulie, de dimineaţa pană după-amiaza târziu, vă aşteptăm la Târgul de Sfântul Ilie, de la Muzeul Ţăranului Român. Vă întâmpină  aproximativ 100 de meşteri populari şi producători tradiţionali dar şi tineri artizani Hand Made şi anticari.
Veţi regăsi reprezentată fiecare provincie geografică cu tradiţiile meşteşugăreşti dar şi culinare, cu port tradiţional şi mai ales oameni: tesătoare, fierari, olari , cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, pielari, rudari, iconari, blănari, gospodine şi gospodari cu diverse bunătaţi: dulceţuri, siropuri şi cofeturi, miere şi produse apicole, cozonaci şi plăcinte, ierburi aromatice, suc de mere sib raga, dar şi pălinci şi vinuri, turtă dulce, covrigi şi alte bunatati.
Sâmbată, 20 iulie şi duminică 21 iulie, începând cu orele 10, 00 vor fi deschise şi atelierele de creaţie pentru copii. Mai multe detalii găsiţi pehttps://www.facebook.com/AteliereleDeCreatieMesterEsti
Vă aşteptăm deci, mămici, tătici, copii şi bunici, în zile de sărbatoare la târg mare cu dichis, din 19 până în 21 iulie, în curtea interioară a muzeului şi pe Aleea Samurcaş.
Intrarea este liberă!

vineri, 17 mai 2013

Targ la MTR

Targ la MTR de Sfintii Constantin si Elena!


In preajma sarbatorii Sfintilor Constantin si Elena  va asteptam la“Targul de Constantin si Elena“ organizat de Piata Taraneasca in curtea interioara a Muzeului Taranului Roman din Sos. Kiseleff nr.3, de vineri  17 mai pana duminica 19 mai, intre orele 10-18, intrarea libera

Mester(Esc)! pentru domniile voastre mesteri populari si artisti hand made din toate zonele tarii, care va vor incanta in aceste zile cu diverse obiecte:  ceramica, obiecte din piele, mic mobilier pictat,oale, linguri, cauce si ibrice de alama, ii si marame, cu scoarţe si cergi, cu icoane si pristolnice,bijuterii hand made, obiecte realizate din lana si crosetate, toate va invita intr-o lume aparte, a lucrusoarelor facute cu indemanare si mai ales cu mult drag! , In curtea interioara veti putea face o intoarcere in timp, printre obiectele de antichitati ( cufere, mobilier, tablouri, bijuteri, carti, carti postale, pristolnice, ceramica, patefoane, etc)
Puteti degusta si targui: telemea, urda, cas afumat, branza cu busuioc sau patrunjel, branza de burduf si in coaja de brad, pastrama delicioasa, carnati si muschiulet afumat, colaci si tot felul de cofeturi, miere ecologica, dulceturi si zacusti, siropuri, suc de mere si ţuica, Cozonac Bujor si Cozonac Domnesc, paine in trei culori precum si alte delicii din Galati, Maramures, Arges, Dambovita, Botosani, Suceava, Arad, Harghita.
In perioada 17 – 19 mai, intre orele 10 si 18, e prilej de tocmit si de stat la povesti cu mesterii, de plimbat, de admirat si de targuit, in curtea interioara a Muzeului National al Taranului Roman!
Vizitare: zilnic, intre 10, 00 si 18, 00  
Intrarea libera

marți, 30 aprilie 2013

De la targ

Si ce stand frumos (?!) apare!
Nu-i al meu?
Al meu e oare?
Noroc cu Andra (I Love Handmade) ca ne-a facut poze ca altfel nu mai aveam cu ce ma lauda.
( fotografia este luata de pe site-ul ilovehandmade.ro)

luni, 22 aprilie 2013

Targ de Florii


luni, 15 aprilie 2013

Targ de Sfantul Gheorghe


Piata Taraneasca si Mester(Esti)! revin, in preajma sarbatorii Sfantului Gheorghe,
purtatorul de biruinta, cu un nou targ in curtea interioara a Muzeului National al
Taranului Roman, sos. Kiseleff nr. 3, din 19 pana in 21 aprilie 2013.

Asa cum ii sade bine unui targ, va vor imbia cu diverse bunatati targoveti din toate
provinciile romanesti, atat de post cat si de dulce: mere, magiun, prajituri traditionale,
miere si produse apicole din Maramures, dulciuri, placinte intinse, halvita si ciocolata
de casa din Banat, afumaturi traditionale atestate de la Zimbria, branzeturi, casuri,
cascavele si dulceturi, siropuri si zacusti traditionale din Arges, kurtos Kalacs din
secuime, turta dulce si alte bunatati. 

La fata locului, pentru pofticiosi, preparatele romanesti la ceaun se servesc cu lipie
damboviteana.

Vor fi prezenti, cu multe si felutrite mestereli: iconari, cioplitori in lemn, tesatoare,
ceramisti, tineri artizani hand made, cusatorese, impletitoare, incondeietoare,
negustori de antichitati taranesti si nu numai. 

Programul de vizitare este de vineri pana duminica, intre orele 10, 00 si 18,00
si intrarea este libera!

joi, 28 martie 2013

Targ Mesteresti?! Mester(esti)?!


Muzeul Taranului Roman
29-31 martie

Ca deobicei, mesteri populari si artisti hand made din toate zonele tării, va vor incanta in aceste zile de primavara cu diverse obiecte: ceramică, ii, icoane, obiecte din piele, mic mobilier pictat,obiecte din lemn, bijuterii hand made, obiecte realizate din lana si crosetate, toate va invita intr-o lume aparte, a lucrusoarelor facute cu indemanare si mai ales mult drag!
Veti putea degusta:
Produse de post: halvita, turta dulce, halva, prajituri traditionale de post din Maramures, magiun de prune, nuci, miere si produse apicole, dulceturi, siropuri si zacusti, hribi sau ghebe la borcan din camari ca altadata, de pe vremea bunicilor, fasole sau varza la ceaun cu mamaliguta.
Produse naturale si produse traditionale: afumături din Galati, Arges si Sibiu, Tecuci, Bran: branzeturi de oaie, vaca sau capra, paine in culori cu sofran, cofeturi si dulciuri: ciocolată de casa, prajituri de casa traditionale din Maramures si Buzau, placinta intinsă de Turnu si plăcinte muntenesti: cu dovleac, mac, visine.
Veti regasi acea atmosfera cu ocazia unui  nou targ de weekend la Muzeul National al Taranului Roman din Sos. Kiseleff nr.3, unde va asteptam de dimineata pana seara, in curtea interioara !

miercuri, 27 februarie 2013

Targul Martisorului la Muzeul Taranului Roman

Prin târg:
eu si martisoarele mele- sa nu ma dea modestia afara din casa si alti expozanti si martisoarele lor - toate minunate

Intrat în obişnuinţa publicului bucureştean, Târgul Mărţişorului continuă să experimenteze prin criteriile de selecţie care vizează valoarea obiectului handmade şi inovaţia, un grad de creativitate care să situeze participanţii în sfera artistică şi a unui meşteşug capabil să fie reînnoit. Selecţia urmăreşte şi anul acesta ca Târgul Mărţişorului să aibă o ofertă foarte bogată, uşor reperabilă prin diversitatea şi unicitatea mărțișoarelor, fie că au ca sursă de influență lumea țărănească, fie că recuperează stiluri artistice sau provenite din contextul urban (de la obiectul manufacturat, la amprenta unui design contemporan, la banda desenată sau personaje din mitologia țărănească și urbană) să comunice cu expresivitate, imaginație, simț al umorului și o bună stăpânire a materiilor cu care sunt create. Suntem interesați și de aducerea în atenția publicului cumpărător a anumitor categorii de mărțișoare care trimit la o serie de revizitări ale trecutului recent ca, de exemplu, mărțișorul de oraș, mărțișorul rustic, mărțișorul tip goblen, mărţişorul tradiţiilor reinventate sau miniaturile din sticlă ale anilor optzeci ca un contrapunct la creațiile ultimilor ani, în care principala expresie este cea a obiectului handmade. Povestea mărţişorului prinde zeci şi zeci de chipuri în cusături, fire de lână, fetru, lut, lemn, hârtie manuală, piele, plastic, metal şi alte materii interesant exploatate.
Decorăm târgul şi cu câteva gusturi proaspete şi dulci de turtă dulce, kürtős kalács, mere şi prăjituri de casă, suc natural de mere, fructe uscate şi miere.
De asemenea, invităm ca participanţi şcoli, fundaţii, asociaţii, organizaţii care au ca activitate acţiuni cu caracter umanitar.

 
Piesa de teatru cu păpuşi şi umbre, Baba Dochia, susținută de trupa Tropăiele - coordonator Beatrice Iordan, 2 martie 2013, ora 13.00, sala Atelierului de creativitate.

Orarul târgului: orele 10 -18.
Bilet de intrare: 6 lei preţ întreg, 3 lei preţ redus (elevi, studenţi, pensionari)

luni, 18 februarie 2013

Bazarul de Dragobete


.

Bazarul de Dragobete de la Ceainăria Serendipity se adresează îndrăgostiţilor care doresc să îşi surprindă jumatatea cu un cadou original, lucrat manual (handmade), dar, în acelaşi timp, să se bucure de o experienţă unică într-un spaţiu cald şi familiar, lipsit de aglomeraţia şi agitaţia centrelor comerciale. De asemenea, şi anul acesta cei prezenţi pot alege atât cadouri pentru el sau pentru ea, dar şi daruri ce pot fi oferite cu ocazia Mărţişorului.

Expoziţia cu vânzare de la Ceainăria Serendipity vă aşteaptă cu o mare varietate de produse handmade, de la mărţişoare delicate la bijuterii unicat lucrate cu migală, de la accesorii vestimentare originale la ceaiuri aromate şi vase pentru servirea ceaiului.


Vă invităm Duminică 24 Februarie să ne treceţi pragul pentru a participa la a 5-a ediţie a bazarului organizat cu ocazia sărbătorii româneşti de Dragobete. Bazarul începe la ora 10.00 şi ţine până la orele 18.00, interval în care aveţi ocazia să admiraţi şi să cumpăraţi obiecte speciale, confecţionate manual şi să vă relaxaţi într-o atmosferă primitoare savurând un ceai aromat

La intrare participanţii cumpără cu doar 7 lei o cană de ceai aromat Crazy Love din fructe exotice şi primesc cadou participarea la tombola cu premii tentante.

Vă aşteptăm cu drag!

vineri, 1 februarie 2013

noapte de iarna

Noapte de iarna

Colaj (hartie, metal, dantela)