luni, 15 aprilie 2013

Targ de Sfantul Gheorghe


Piata Taraneasca si Mester(Esti)! revin, in preajma sarbatorii Sfantului Gheorghe,
purtatorul de biruinta, cu un nou targ in curtea interioara a Muzeului National al
Taranului Roman, sos. Kiseleff nr. 3, din 19 pana in 21 aprilie 2013.

Asa cum ii sade bine unui targ, va vor imbia cu diverse bunatati targoveti din toate
provinciile romanesti, atat de post cat si de dulce: mere, magiun, prajituri traditionale,
miere si produse apicole din Maramures, dulciuri, placinte intinse, halvita si ciocolata
de casa din Banat, afumaturi traditionale atestate de la Zimbria, branzeturi, casuri,
cascavele si dulceturi, siropuri si zacusti traditionale din Arges, kurtos Kalacs din
secuime, turta dulce si alte bunatati. 

La fata locului, pentru pofticiosi, preparatele romanesti la ceaun se servesc cu lipie
damboviteana.

Vor fi prezenti, cu multe si felutrite mestereli: iconari, cioplitori in lemn, tesatoare,
ceramisti, tineri artizani hand made, cusatorese, impletitoare, incondeietoare,
negustori de antichitati taranesti si nu numai. 

Programul de vizitare este de vineri pana duminica, intre orele 10, 00 si 18,00
si intrarea este libera!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu